Voi imparti din nou postul acesta in doua reprize, deoarece e destul de lung si chiar vreau sa aveti rabdarea de a-l citi si poate de a-l discuta.
Urbani si cultura urbana. Oameni de cultura si tineri ce stiu sa iti enumere 15 formatii anonime in cateva secunde. Conflictul dintre cultura oficiala si cea care se propaga in strada, in cluburi, in flashmob-ul organizat de 3-4 tineri.
Ma gandesc la asta de vreo doua zile, dar nici pana acum nu am reusit sa imi fac o opinie fundamentata definitiv. Ma gandesc mergand pe strada, analizand discutiile pe care le am, dar nu reusesc sa-mi dau un raspuns. Dilema mea este daca ceea ce numim noi cultura urbana este o degradare, o mediocrizare a conditiei sau o evolutie a vremurilor in care traim.
Haideti sa ne gandim impreuna cam ce e cultura urbana. Muzica, evenimente, orice care nu apare in mainstream. Un jargon cunoscut de toti cei ce intra seara si ies dimineata dintr-un club. Personal cred ca am asa ceva, dar ma indoiesc ca am o baza de cultura clasica. De ce?
Stiti cand vine intrebarea aceea: „Ati auzit de…(inserati un concept, artist…)?”. Multi nu stiu, iar o minoritate raspunde afirmativ. Apoi vine continuarea: „Si ce stiti despre asta?”. Iar aici ne blocam. O prima caracteristica pe care am extras-o eu in zilele astea doua de gandire este ca noi stim nume, liste, index-uri, dar stam foarte prost cu detalierea. Avem acces la informatie in fiecare secunda si ni se pare inutil sa o mai retinem. In caz ca avem nevoie o vom cauta pe internet si o vom folosi un timp limitat. Informatia a devenit o curva a secolului XXI. Daca inainte (si va rog sa nu interpretati randurile acestea ca pe o melancolie) informatia era o juna frumoasa, pe care o tatonai multe vreme inainte de a o scoate la un lapte si pe care o tineai in inima cat puteai de mult, astazi ea a ajuns o marfa perisabila. Intri, o citesti, o folosesti si apoi dispari. Platesti putin si e disponibila 24/24. Iti amintesti insa de ea rar. Sta in coltul ei si se incalzeste la un resou, asteptand sa o aprecieze careva. Asadar discutiile noastre se transforma in dialoguri terne, despre oameni si lucruri despre care am auzit, dar nu mai mult. Nu dezvoltam si ne blocam . Este adevarat ca vorbesc in numele dezamagirilor mele, dar cred ca cu cativa ani inaintea generatiei noastre existau discutii roditoare si dezvoltate. N-am gasit eu discutiile astea, se ascund de mine?
Cand ma gandesc la noi imi vine in cap faptul ca suntem umpluti de informatii de care ne putem debarasa instant. Suntem o pubela, un junk mail, iar informatiile pe care le memoram sunt de cele mai multe ori lipsite de importanta. Cel mai la indemana exemplu pe care-l am sunt eu. Am o memorie perfecta asupra stirilor mondene si a articolelor din ziarele colorate. Pot insira o lista intreaga de personalitati din astea, carora sa le fac si o descriere. La ce imi foloseste sa tin minte toate astea? Din pacate nu stiu de ce mintea mea insista sa tina scaunele ocupate cu asa ceva. Evident ca nu le pot folosi intr-o discutie normala pentru ca m-as face de rusine, asa ca stau in debara fara nici un rost. Rar mai scoatem de la naftalina un subiect din asta. Nu duce nicaieri discutia. Suntem intrigati si nemultumiti, dar tare ne mai place sa vorbim despre asta. Le scoatem cand vrem sa aratam cat suntem de superiori oamenilor din articole. Noi condamnam, dam verdicte inecate in fum de tigara de Jeg si plecam cu o anumita stima de sine. Ne intoarcem la vietile noastre mizerabile, incapabili sa ne concentram pentru a ne forma o baza culturala serioasa.
Ma ingrozeste gandul la momentul cand toti studentii din aceeasi generatie cu mine de la FJSC vor intra pe piata muncii. Ma includ si pe mine aici. Despre ce vom discuta? Vom fi aceleasi marionete care apar la televizor pentru a se certa fara argumente, fara pic de cultura, fara informatii clare? Vom intra intr-una din meseriile din domeniu si nu vom avea nici un fel de baza informationala. Vom fi la curent cu actualitatea, dar la ce ne foloseste daca nu vom avea pe ce sa o punem. Scriind asta mi-e clar ca fara sa ne documentam serios si sa avem o pofta de a primi informatie de calitate, nu vom reusi niciodata sa avem un argument solid. Uitati-va la ce scriu aici. Simt ca ma invart in jurul unui subiect fara sa il pot patrunde, fara sa-i gasesc o explicatie.
Astazi am avut un seminar de Semiotica. Dupa o ora jumatate, a venit intrebarea clasica din partea profesoarei: „Intrebari?”. Pe mine ma macina o intrebare mediocra, aproape de prost gust, dar pe care am decis sa o formulez, iar astazi imi dau seama ca am facut bine ca nu am tacut. Am spus atat: „De ce?”. Ma refeream evident la dilema: „de ce facem noi toate lucrurile astea la seminar, la ce ne vor folosi?”. Acum imi dau seama ca poate nu vom avea ocazia sa le folosim niciodata, dar faptul ca ele ar exista in memoria noastra ne ofera o noua nuanta. Nu vom gandi drept, ci poate la un moment dat vom decide sa facem un nod al gandirii. Sa o intortochem, sa o rasucim. In fond, asta inseamna analiza. Intrebarea mea a venit din profunda-mi mediocritate. Nu am citit aprofundat notiuni de semiotica si am plecat din start cu o repulsie absoluta. Se poate, nu neg, ca in momentul in care voi citi mai serios carti din domeniu sa ajung la aceeasi concluzie. Sa mi se para nefolositoare. Atunci am dreptul sa spun asta. In orice caz, am apreciat faptul ca profesoara nu a avut o reactie clasica de profesor jignit, ci a avut chiar rabdarea sa imi explice cu argumente destul de pertinente. In momentele astea ajung sa apreciez un om. Sunt acele clipe cand treci peste orice prejudecata anterioara si iti spui ca daca a avut rabdarea sa iti explice…e un om de retinut.
Blogul Unui Om Util 