Ce vei alege?

Pe patul de moarte, legenda ciclismului, francezul Jacques Anquetil, de cinci ori câştigător al Turului Franţei, l-a avut alături pentru câteva momente pe marele său rival, Raymond Poulidor. Ani la rând  s-au bătut pe culmile Franţei. Poulidor a sosit mereu al doilea. De la el, francezii au creat un nou concept, o nouă modalitate de a numi defetismul sau pur şi simplu ratarea: poulidorism. Cei doi nu s-au suportat în timpul vieţii. Poulidor spunea că prefera să nu stea aproape de Anquetil. Ei bine, la bătrâneţe, cei doi au ajuns în aceeaşi cameră, dar Anquetil se pregătea să piardă lupta cu viaţa. Bătrânul Jacques a avut însă timp să fie poet, aşa cum nu era pe bicicletă, unde devenise faimos pentru regularitatea sa. În acea lună rece de noiembrie 1987, i-a spus lui Raymond:

„Cancerul ăsta e atât de dureros, încât e ca şi cum m-aş căţăra pe Puy de Dome toată ziua, în fiecare oră, în fiecare minut. Prietenul meu, iar vei sosi al doilea, după mine”

De ce am ţinut să fac întroducerea asta? Pentru că vreau să vorbesc un pic plecând de la ideea de poulidorism. De la ideea locului doi. Povestea e că Raymond nu şi-a dorit niciodată victoria. Sau cel puţin aşa spune el. Poate că la un moment dat s-a obişnuit. Eternul loc doi. Cel mai frumos dintre învinşi.

Aşa ajungi şi în unele momente din viaţă. Ajungi să fii Poulidor şi să-ţi accepţi condiţia de etern loc secund. Are şi avantaje, fără îndoială. Ca şi în povestea noastră, unde Poulidor era iubit de francezi, aşa şi în realitate. Chiar dacă nu câştigi, ajungi să fii apreciat mai mult atunci când soseşti pe locul doi.

Locul doi e o înfrângere. Oricum ai privi-o, asta e. Nu ai cum să schimbi situaţia. Poţi doar să te mai lupţi puţin, ca în anumite „curse” să fii primul. Poate nu vei câştiga „Turul Franţei”, dar o cursă de o zi poate fi accesibilă. Locul doi nu e o victorie. Spun o banalitate. Îl accepţi aşa cum accepţi fiecare înfrângere. Ca să poţi merge mai departe. Ca să îţi poţi spune ţie: data viitoare o să fie mai bine.

În viaţă ajungi să îţi priveşti prietenii de la „înălţimea” locului secund. Chiar dacă pe moment realitatea te poate contrazice, îţi poate da impresia că eşti în fruntea cursei, viitorul te va schimba. Din plutonul care aşteaptă să apară, să fie întâlnit, vor evada unii şi îţi vor fura locul întâi. Poziţia de frunte e doar un moment în viaţă. Ştii că nu vei rezista acolo. Când junii vor începe să erupă, spaţiul tău de respiraţie se va limita. Vei fi nevoit să te joci pe un teren mult mai redus. Întâlnirile vor deveni mai rare, poate mai scurte. Telefoanele la orice oră din zi sau noapte vor dispărea. Discuţiile vor fi la fel de plăcute, spectatorii te vor aclama. Profunzimea va rămâne, doar forma se va dilua. Te vei întreba sau te vei convinge că locul secund e la fel de bun ca primul loc. Că e mai simplu aşa. Că … măcar nu ai terminat în pluton, anonim.

Te aşteaptă locul secund. Vei privi din depărtare vieţile prietenilor tăi. Totul va avea un curs. Ca apa, va curge într-o singură direcţie, pe traseul cel mai scurt. Oamenii care îţi sunt apropiaţi vor rămâne acolo, doar că tu nu vei mai avea poziţia primă. Nu… Vei termina la mică distanţă, epuizat, pe locul secund sau poate mai adânc, în primul grup de atacanţi. Pentru ei vei însemna mult, dar tu nu vei fi niciodată complet.

Te lupţi între două teorii de viaţă. Pe de o parte eşti un Poulidor. Îţi spui, aşa cum spunea bătrânul Raymond… „Mă gândeam mereu că ceea ce mi se întâmplă e destul de frumos deja. Nu mă gândeam la victorie. Niciodată, absolut niciodată nu m-am trezit dimineaţa cu gândul la victorie”.

Dar nu uita de cele spuse de Senna, pilotul de Formula 1: „Dacă nu foloseşti un spaţiu de depăşire, atunci când el este disponibil, nu eşti un pilot de curse”.

Te-ai ghidat o perioadă după ultima frază. Ai fost un pilot de curse. Ai destabilizat puţin ceva teritorii de care nu ai fi îndrăznit altădată să te apropii. Ai depăşit, ai accelerat, dar ai fost oprit rapid. Cauciucurile ţi se uzaseră. Sau cel puţin aşa ţi s-a spus. Comisarii ţi-au luat mâna şi au dat-o deoparte. Ce ai câştigat? Ai câştigat doar dacă devii un Poulidor. Doar aşa poţi să te bucuri de victoria locului secund. Altfel … te vei înfuria, ve protesta. Te vei urca în maşină şi vei forţa la maximum. Şi poate la primul viraj vei ieşi în decor şi cariera ţi se va termina.

Ai de ales. O viaţă de Poulidor sau o cursă eternă ca Senna. Poulidor încă trăieşte…

Vei fi un Poulidor. Asta simţi acum. Îţi va cânta în minte mereu „Cheers Darlin” de la Damien Rice. La nunţile ce vor veni vei bea paharul de vin într-un colţ, zâmbitor. Vei fi bucuros pentru cei victorioşi, vei fi bucuros că acea „cursă” a găsit un învingător meritoriu. Dar tu vei fi locul secund. Nu va fi o bucurie completă. Căci fiecare evadat din pluton ce va dori să ajungă pe primul loc va fi o mică ameninţare pentru tine, chiar dacă tu joci pentru locul doi.

Vei zâmbi, vei închina paharul de vin şi vei trece mai departe. Va merita? Eşti încă tânăr. Nu ştii.

Aştepţi cursa în care tu vei fi învingătorul clar. Cursa ce te va aştepta mereu la start. Cursa ce va dori să fie câştigată de tine.

Pentru că pentru toţi există curse şi curse. În majoritatea cazurilor suntem nişte Poulidori. Dar ne rugăm toată viaţa să fim Anquetil…pentru o singură cursă. 

Anunțuri

Un gând despre „Ce vei alege?

  1. Pingback: Umbră sau piloţii de teste ai vieţii « Gânduri în noapte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s