Fluid

Viaţa te învaţă că nu primeşti de prea multe ori ceea ce îţi doreşti. Viaţa te învaţă în general lucruri banale, dar pe care ai tendinţa de a le uita. Cu cât e mai uşor un lucru, cu atât mai rapid se ridică în aer. Iar atunci trebuie să-ţi aminteşti de el şi să tragi de corzi, să-l aduci lângă tine, la câţiva centimetri deasupra pământului.

Iar când nu primeşti ai două soluţii, din care una va dispărea în timp: o vagă disperare şi apoi resemnarea. Cu disperarea e uşor. Ea trece. Dai un pumn în perete, mai spargi un telefon mobil şi, în general, bei cantităţi impresionante de bere pentru a-ţi face viaţa mai uşoară. Resemnarea. Eh, ea e o lecţie care se învaţă. Pentru ea am inventat cuvinte complexe.

Să luăm câteva exemple: „c’est la vie”, „Viaţa merge mai departe”, „No pain, no gain”, „Asta e”. Nişte banalităţi monstruoase, nişte expresii goale de conţinut semantic la început. Le umplem noi cu sens. Viaţa merge mai departe. Ce dracu să zici altceva? Viaţa merge mai departe nu înseamnă împăcare şi zen în suflet. Nu. Înseamnă că te-ai resemnat, că ai acceptat înfrângerea. Pentru orice înfrângere am inventat expresii care să ne facă să ne simţim mai bine, care să ne spună că am luptat corect, că am fost învinşi de soartă. Vanghelie ar zice…”soarta mea a fost hotărâtă de destin”.

De multe ori îţi vine să renunţi. De fapt hai să nu mă mai adresez unei entităţi imaginare. De multe ori aş vrea să renunţ. Habar n-am cum să fac asta. Ceva în mine m-a oprit mereu din renunţarea asta. Îmi spunea că am o misiune. Că nu pot abandona lupta când ea nu a început.

Ne motivăm şi ne facem să ne simţim mai bine, dar de fapt suntem loviţi rău de tot. Şi ne construim expresii care să ne ajute. Un neam de loseri proşti care şi-au creat cârje. Prin limbaj mergem mai departe. Ascultăm apoi piese care să ne ajute.

Ştim că trebuie să învăţăm din înfrângeri şi să primim victoriile cu umilinţă. Dar de ce nimeni nu ne spune să învăţăm din victorii şi să primim înfrângerile cu furie. Căci aşa ar trebui să facem. De ce să ne trăim vieţile ca nişte eterni Poulidori? Pentru că orice înfrângere trebuie explicată şi nimic nu trebuie lăsat în mâna lui „asta e”. Asta e spune despre noi că suntem atât de proşti încât nu putem explica un lucru simplu. Asta e este închiderea minţii noastre.

Eu ştiu de ce am pierdut ce am pierdut de-a lungul timpului. Cu toate astea, am avut mereu tendinţa de a spune la început „asta e” sau „hai că alţii o duc mai rău şi viaţa merge mai departe”.

Viaţa merge mai departe. E o axioma. Dar cum merge? Ce am câştigat şi ce am pierdut? Sunt mai bun sau mai rău?

Mi-e dor să învăţ din victorii.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s