Povestea lui Costică, zis şi Tata. La mulţi ani!

Postez astăzi o mică istorisire de pe un blog şters acum ceva vreme, o poveste scrisă cred că anul trecut prin februarie. Sau acum doi ani, nu-mi amintesc bine. E despre Costică, cunoscut în medii intime ca „Tata”. Azi e ziua lui. Şi sper să-i fie bine acum, în timp ce se îndreaptă cu tirul spre Marea Britanie. Povestea de mai jos e un început. O voi continua cândva, când îmi voi îndeplini o dorinţă mai veche şi-i voi pune în faţa lui tata un reportofon. Până una alta, la mulţi ani la 53 de ani.

P.S.: Astăzi tata a mai învăţat câteva cuvinte străine. „Left”, „Right”, Bonjour, Guten Tag şi alte indicaţii de drum în italiană, franceză, engleză şi germană.

Vom  spune o poveste reala, inspirata dn realiate, varianta moderna a visului american. Personajul principal va fi Costica, un simplu sofer din Romania in cautarea unui nou El Dorado sau mai simplu, al unui volan de tir care sa-i aduca un trai mai bun, nu neaparat lui, dar mai ales familiei.

Costica este pentru autorul acestor randuri imaginea perfecta a omului nehotarat, labil si care regreta mult. Revolutia din 1989 l-a prins conducand o cisterna de lichide alimentare. Nu se poate spune ca ar fi dus-o rau, soferii fiind cumva privilegiati. Evident, in garajul firmei cei mai fitosi erau soferii ce aveau masini frigorifice, mari bisnitari de carne. Costica se multumea cu canistrele de alcool si vin. A ramas in intreprindere pana prin 96, nu s-a gandit sa plece in afara, iar cei care-l cunosc il pot auzi spunand des: „Daca nu eram prost si plecam si eu din `90 eram acum bastan. Dar nu ma ducea capu’! Credeam ca o sa fie bine aici si ca o sa mearga asa la nesfarsit”. Si cumva nu poti sa-l condamni. Primii ani de dupa 90 au fost o haiducie totala. Aproape 5 ani in care primea salariu de la intreprindere, dar mai facea cate un transport fara acte, nestiut de nimeni. Apoi s-a hotarat sa faca un pas in fata si sa inchirieze masina, sa o ia in locatie de gestiune. A inceput o perioada buna. Familia l-a vazut deseori in casa cu o sacosa de bani.

Sa nu credeti ca autorul va minte. E o poveste reala. Sacosa era intr-adevar o sacosa de plastic normala plina ochi cu bani. Anii au trecut, intre timp intreprinderea s-a privatizat si Costica al nostru a facut un imprumut la banca pentru a cumpara masina. 60 de milioane pentru o cisterna cu remorca. Nu era o suma mare pentru el. Afacerile mergeau struna. Dar fericirea s-a terminat la inceput de nou mileniu cand transporturile de alcool nu mai erau atat de libere, iar rata la banca era sa-l manance. Intr-un final a reusit sa treaca si peste asta, s-a mai tarat vreo 2 ani transportand ulei si lapte, dar si substante chimice.

Cosmarul lui Costica era ideea de patron. Dar iata-l ajuns si acolo. 5 ani in care a schimbat vreo 3 patroni, in care nu a dus-o chiar rau, un om de clasa medie. Singura lui problema, de altfel mostenita de unii din urmasi, este ca nu stie sa isi organizeze cheltuielile si veniturile. Banii vin si se duc, iar Costica se intreaba mereu „Unde dracu’ s-au dus 20 de milioane?”.

Introducerea era necesara, desi poate ar merita o carte intreaga. Ce doresc eu sa va povestesc este ultima aventura a eroului nostru, petrecuta la final de 2008 si inceput de 2009.

Costica se angajeaza la o firma in Italia. Transporturi evident, sofer pe tir. Mai fusese acolo cu 3 luni inainte, dar venise acasa din motive inca neclarificate. Un dor de casa, un sentiment de stranietate profund, inca ne intrebam si noi ce l-a facut pe Costica sa vina brusc la usa apartamentului din Romania. Dar, vorba lui, „lucrurile s-au imputit” in Romania. Nimic nu mai mergea, transporturile erau deja periculoase si haiducesti asa ca s-a gandit sa mai faca o incercare. S-a dus la Oradea, la filiala firmei italienesti si s-a angajat. Peste o zi urma sa se imbarce intr-un autocar spre Milano, locul unde era si garajul.

In autocar mai erau alti 20 de soferi cautandu-si binele in afara tarii. Nu stiau spre ce se indreapta, dar erau optimisti. Pentru a face calatoria mai interesanta insotitorul celui ce conducea autocarul era un hot de mare clasa. La fiecare oprire lua din magazinele cate unui Peco doze de Redbull, cornuri, snacks-uri, accesorii pentru masina, braduti parfumati, tot ce se putea. Era imaginea unui dependent de hotie, pentru ca „m-am obisnuit sa fac asta si acum nu mai pot sa ma opresc”. Cleptomanul nostru a furat si 10 harti ale Europei (de mentionat ca nu era chiar o harta, era un atlas de vreo 150 de pagini). Ei, imaginati-va voi cum e sa iesi dintr-un magazin cu 10 harti, doze de Redbull, cornuri, dulciuri, toate burdusite intr-o geanta de voiaj pe care o aveai goala.

Dar asta era doar un amanunt picant, ca sa va obisnuiti cu atmosfera in care traieste aceasta povestire. Ajunge Costica, impreuna cu colegii sai, la garajul firmei. Sunt salutati si distribuiti la masini. Se urca eroul nostru in cabina camionului, da o cheie si masina porneste. Optimismul era la cote inalte. Prin garaj nu putea circula decat in treapta intai, asa erau regulile, astfel ca nu a observat nimic suspect la masina. Peste cateva zeci de minute este trimis de catre seful de coloana, un anume Giovanni, sa alimenteze la un alt garaj, la vreo 20 km distanta, la periferia orasului. Baga in viteza, iese pe poarta, dar pe drum… ce sa vezi! Camionul nu putea sa schimbe mai mult de-a doua! Ajunge pana la urma unde trebuia sa puna motorina, alimenteaza si se intoarce la garaj.

Prin puterea miraculoasa a limbajului non-verbal reuseste sa-i explice lui Giovanni ca masina are probleme la cutie: „Vitez’ kaput!”. Costica nu stie italiana si probabil ca nu va invata niciodata, caci nu are simtul limbilor straine. Pur si simplu nu le poate prinde! Stie doua trei cuvinte pe care le foloseste, acompaniate cu o gesticulatie excesiva si reuseste sa se faca inteles. Trebuie mentionat ca soferul din povestea noastra nu era la prima aventura externa. La firmele din Romania la care mai fusese angajat a avut ocazia sa „faca Europa”: Ungaria, Austria, Slovenia, Germania, Marea Britanie, Italia, Franta, Danemarca, Suedia, Finlanda, Letonia, Estonia. De fiecare data a folosit aceleasi 3 cuvinte: kaput, camion, colega!. Restul erau interjectii  si comunicare nonverbala.  Giovanni il intelege, stie cu cine sta de vorba, isi aminteste bine ca acum 3 luni plecase fara sa spuna nimic inapoi in Romania. Ii spune sa parcheze masina si i se distribuie alta.

Acum trebuie sa intram inapoi in mintea si ochii lui Costica. Ceva i se parea suspect la toata afacerea asta. In hala imensa din interiorul garajului stateau parcate, „bot in bot” zeci de tiruri. Nu hârburi, ci masini foarte noi!

Se urca intr-a doua masina. Da o cheie, porneste, merg vitezele. Dar ce sa vezi! Nu merge caldura, chestiune esentiala pentru ca trebuie sa va amintesc ca era mijlocul lui Decembrie, de fapt undeva de Craciun. Ii spune cumva lui Giovanni ca incalzirea e „kaput”, dar Giovanni nimic si nimic. „Du-te si incarca asa, rezolvam dupa asta”. Ce sa mai zica omul nostru, s-a dus asa. Poate situatia se va schimba dupa prima cursa, poate ii vor da un camion bun care sa aiba si viteze si caldura. In plus era prima lui zi acolo si voia sa stea sa vada care este situatia. Porneste si se duce la drum ca sa incarce pentru un Carrefour. A mai facut el frigul de multe ori prin Romania. Au fost cazuri cand i s-a spart geamul din fata si a trebuie sa mearga in plina iarna fara geam, practic in curent extrem. A supravietuit cu greu, dar pe vremea aceea era in masina lui personala, era afacerea lui…Acum suporta cu greu umilintele de la patroni.

Pentru necunoscatori trebuie spus ca transporturile sunt reglementate strict in Europa. Camioanele nu au voie sa circule mai mult de 8 ore incontinuu. Dupa 5 ore sunt obligati sa aiba jumatate de ora pauza, iar orice incalcare a diagramei tahografului (aparatul ce masoara datele acestea) poate pune in pericol carnetul sau chiar libertatea. Costica al nostru nu doreste sa incalce diagramele si de obicei soferii nu sunt vinovati pentru lucrul asta. Lor le convine sa mearga 8 ore apoi sa se opreasca, dar multi patroni ii pun sa incalce regulile si sa mearga incontinuu, distrugand programul. Ei…daca te prinde politia te-ai ars! Costica nu a fost o exceptie. Avea diagrama varza si l-au oprit carabinierii. I-au cerut actele si diagramele. 300 de euro amenda din prima zi! L-au intrebat de cand e in Italia, iar el le-a aratat pe degete „doua zile”. S-au uitat urat la el in timp ce-i scriau amenda si au dat din cap, extrem de expresiv.

Si-a continuat cursa, a ajuns la Carrefour si a descarcat. Trebuie spus ca momentul asta i-a produs o uimire de provincial. Nici un om nu era la rampa de descarcare, numai roboti care manevrau marfa! Se uita prostit la chestiile alea metalice care fac „bzz, vzz, mzz” si se mira de cat de mult a evoluat lumea asta si ce inapoiati suntem noi. „Apai daca ar fi vazut tata asa ceva, care sta acolo-n balegar la curu’ vacii nu credea! Ce sa-i mai povestesc, ca el nu crede ca exista asa ceva! Apai cand i-am povestit cum se face agricultura prin Finlanda, cum sunt crescute vacile…”.

Infrigurat se intoarce la baza. Parcheaza masina in garaj si se indreapta spre Giovanni. „Camion, kaput, nu se poate, pfff, uff!!”. Giovanni (in traducerea noastra): „Nu vrei, du-te-n Romania”. „Si imi tot repeta…Rumenia Rumenia …ca daca nu-mi convine sa ma duc in Rumenia! Ei pizda ma-sii cu Rumenia ma-sii!”.

Cu Rumenia Rumenia in cap va sta Costica de acum incolo…

Continuarea va veni in episodul urmator…

Anunțuri