Liniştea Dâmboviţei

Singurătatea unei zile de duminică plină de verde şi fericire în jur.

Singurătatea ţigării fumate ce nu se va mai regăsi niciodată.

Singurătatea copilului ce stă între doi părinţi ce se ceartă în poarta Cişmigiului.

Singurătatea din spatele ochelarilor.

Singurătatea pălăriei ce va sta ascunsă în dulap până toamna viitoare.

Singurătatea Dâmboviţei prea liniştite după iarnă.

Photo by Csallai

Photo by Csallai

Singurătatea reflectată în fiecare parbriz pe lângă care trece.

Singurătatea celor ce stau fericiţi pe iarbă în parcul Izvor.

Singurătatea ei atunci când îl ţine de braţ.

Singurătatea celor 4 care joaca rummy în faţa scării pe o stradă în Rahova.

Singurătatea fiecărui pas făcut spre o destinaţie necunoscută.

Singurătatea scaunelor şi a sălii din Control, cândva neîncăpătoare.

Singurătatea cuvintelor ce nu se mai revarsă pe hârtie.

Singurătatea siguranţei că nu există vreun mare sens, ci că totul se rostogoleşte până la finalul vieţii.

Singurătatea lecturilor înghiţite pe nerăsuflate ca-n liceu.

Singurătatea tuturor propoziţiilor create în autobuz şi uitate până acasă.

Singurătatea controlului zicând „biletul dumneavoastră, vă rog”.

Singurătatea incapacităţii unui zâmbet.

Sistemul s-a stricat şi nu ştiu dacă va putea fi reparat prea curând. Ne retragem în garaj…

Anunțuri

Un gând despre „Liniştea Dâmboviţei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s