Academy Awards 2010 – Pseudo Reviews – An Education

Ca si anul trecut, voi lua fiecare film nominalizat la Oscar si il voi trece prin sita mea. Anul asta misiunea e mai dificila, dat fiind ca sunt 9 filme. Le voi vedea fara o ordine prestabilita si le voi da verdicte fara valoare. Anul trecut mi-a placut „Milk”, dar a castigat „Slumdog Millionaire”. Anul asta va castiga „Avatar”, la care nu ma voi uita. Totul pana la „Avatar”…

An Education –  Lone Scherfig

Dupa ce am vazut filmul asta primul instinct a fost sa dau drumul la muzica si sa ascult pana la capat, in liniste, o melodie de Jacques Brel.

Este primul film din cele noua nominalizate la Oscar pe care il vad, dar deja a intrat serios in inima mea. Voi spune de pe acum ca sansele lui de a castiga vreun premiu sunt mici, mai ales ca are doar 3 nominalizari (Cel mai bun film, Cea mai buna actrita in rol principal si Cel mai buns scenariu). De altfel, nu cred ca ar merita Oscar-ul, fara sa-l compar cu celelalte filme. Este un film de atmosfera, unul cu invataminte, dar nu are grandoarea necesara. Multe filme proaste au castigat in ultima vreme Oscar-ul. „An education” nu ar intra in categcria asta, dar nici nu cred ca stilul lui britanic, mult prea european pentru Academie, va atrage prea multe voturi.

Am descoperit astazi o actrita tanara si care-mi place teribil. Numele ei poate nu va spune nimic, Carey Mulligan, dar eu o pun de pe acum in aceeasi categorie cu Eva Green. Ma tem insa de faptul ca daca va imbatrani nu va mai avea deloc acelasi farmec. Carey emana tinerete si energie si da putere filmului din primele momente.

Sa va spun cam ce am vazut, fara sa va fac chiar un rezumat. Suburbiile Londrei, o eleva de liceu in pragul facultatii, o familie inchistata, care urmareste binele progeniturii in stilul propriu. Echilibrul initial se termina in jurul coordonatelor acestea. Totul se da peste cap atunci cand pe strada trece un Brisol rosu, la volanul caruia e un dandy ce se invarte in cercurile inalte si goale de spirit ale capitalei. Inceputul filmului emana ceea ce spuneam mai sus: o energie care te face sa zambesti, sa ramai blocat minute in sir pentru ca totul e ca intr-o poveste romantica prea frumoasa. Cumva, totul e mai presus de povestea tipica hollywoodiana. Ai vrea sa te intorci in timp, sa traiesti in Anglia anilor `60 doar pentru a simti atmosfera filmului pe propria piele. Aici e un mic paradox. Personajul principal, Jenny, eleva model, pasionata de violoncel si cu un viitor sigur la Oxford unde va studia literatura uraste tara in care traieste. Viseaza sa se mute la Paris, sa asculte Jacques Brel si sa uite engleza. Tot ce se intampla in jurul ei este doar un moment pe care trebuie sa-l depaseasca.

Va puteti imagina ca se indragosteste de David, cel cu Bristol-ul. Energia vibranta a filmului continua, dar din tineretea initiala, ia o turnura matura, odata cu intrarea lui Jenny in cercul lui David. Discutii goale de continut si importanta acordata hainelor si revistelor acopera tineretea fetei. David e un escroc tipic. Se ocupa cu imobiliare, dar are multa imaginatie. Nu cumpara si vinde cum face toata lumea. Are stilul lui propriu, dar va voi lasa pe voi sa descoperiti. Ritmul filmului e, in mintea mea, nebunesc. Evolutia lui Jenny, de la adolescenta fara machiaj si in uniforma, pana la primele straturi de machiaj, la rochiile scumpe cumparate din Chelsea e fulminanta. Daca inceputul e vesel si de-a dreptul idilic, continuarea iti lasa un gust amarui si o frica pentru continuarea filmului. Unde se va opri aceasta poveste de vis? Nu aree cum sa se termine bine, lucrul asta e evident. Nu te poti astepta ca filmul sa mearga liniar. E impotriva oricarei logici. Evident, punctul culminant isi atinge tristetea odata cu descoperirea unor lucruri de catre Jenny. Era logic ca David trebuie sa ascunda ceva. Lucrul asta se poate vedea inca de la prima lor intalnire, dar printr-o simetrie bine ascunsa, e aratat abia spre finalul filmului.

In definitiv, „An education” se bazeaza pe imagini simetrice sau dihotomice. Fara sa fiu un specialist intr-ale tehnicii cinematografice, incerc sa analizez un film din prisma mesajului. 3 tablouri mi-au atras  atentia. Jenny scolarita ingenua – Jenny cea din societatea inalta si goala, care aduce aminte de Audrey Hepburn, caricatura a elegantei celei ce lua micul dejun la Tiffany’s – Jenny cea care coboara din imparatie si redevine scolarita, iar apoi studenta, numai ca de data aceasta ramane cu un bagaj de experienta extraordinar. Desi finalul ramane pseudo-deschis, putem sa ne dam seama cat a castigat Jenny din povestea trista cu David. Cand unul din colegii de la Oxford o invita la Paris, se preface doritoare si surprinsa, ca si cum nu ar mai fi fost niciodata acolo. Intr-un fel…mi-a amintit de o prostituata ce incearca sa para imatura in pat, desi ea stapaneste orice truc sexual.

De fapt, ce mesaje mi-a transmis filmul asta? In spatele curgerii rapide si fluide a actiunii, raman cateva lucruri esentiale.

E clar ca in prim plan se situeaza povestea lui Jenny. Aici avem parte de lupta dintre educatia clasica, dintre drumul normal prin viata si scurtatura prin intermediul unei himere. Jenny alterneaza intre eleva studioasa si apreciata de toata lumea si rebela de 17 ani ce crede ca a gasit o cale mai buna de a se descurca in viata…Sfaturile profesorilor sunt ignorate, iar parintii sunt marionete, incapabili sa inteleaga viata pentru ca ei nu au avut parte de asa ceva.

A doua problema este cea a familiei. Parintii fetei sunt izolati in suburbii, fac parte din clasa de mijloc, fara pretentii intelectuale. Intr-un mod stupid ei ii doresc binele fetei. Daca initial … educatia este cea mai imortanta, astfel incat mersul la un concert este tabu, odata cu aparitia lui David si a mirajului unei lumi din care ei nu fac parte, opiniile li se schimba. Sunt fascinati de charisma dandy-ului, uita de educatia stricta pe care au dat multi bani si gasesc ca o casatorie ar fi excelenta pentru fata lor. Binele vazut de ei e unul al vietii linistite cu orice pret. Nu se gandesc prea mult la fericire. Simplitatea lor e brutala. Din pacate mi-au amintit atat de mult de multi parinti din jurul meu. Nu si ai mei, dar unii dintre cititori se vor simti…E pacat ca abia la final parintii isi dau seama care era drumul cel mai bun. Sfaturile lor sunt … contextuale si triste.

A treia idee care mi-a atras atentia e de fapt una care contine mai multe coordonate. O fraza spusa de Jenny rezuma toate acestea:

„Studying is hard and boring. Teaching is hard and boring. So what you’re telling me is to be bored, and  then bored and finally bored again for the rest of my life. This whole stupid country is bored, there’s no life in it, or colour, or fun. My choice is to do something hard and boring or to marry my … jew and go to Paris and Rome and listen to jazz and read and eat good food in nice restaurants and have fun.

It’s not enough to educate us anymore Ms Walters. You’ve got to tell us why you’re doing it.”

Mai intai e problema Marii Britanii si a plictiselii ei. De la inceput Jenny isi spune preferinta. Ea doreste Franta, viata, muzica buna. Apoi vine ideea enuntata mai sus. Alternativa grea sau cea aparent simpla? Iar in final, ideea care mi-a ramas in cap pentru mult timp de acum incolo, de ce educa scoala? Excelent spus intr-o fraza aparent banala. Cei care sunt acum in scoala, oriunde ar fi ei: Romania, Regat, Franta sau Japonia, trebuie sa inteleaga de ce se duc zilnic acolo, de ce primesc informatiile acelea. Desi „An education” trateaza anii `60, problema a ramas la fel de actuala si astazi. Intr-o epoca rapida si plina de mijloace de educare … de acasa … trebuie sa intelegem de ce mai avem nevoie de scoala. De ce primim informatii care ni se par terne si fara sens in evolutia noastra? Trebuie sa primim explicatii, mai mult ca niciodata. Pasam responsabilitatea, dar cine are curajul sa o imbratiseze ne va face si pe noi mai responsabili.

Am divagat si oricum am lungit prea mult pseudo-recenzia asta. „An education” nu va lua Oscar-ul, dar in sufletul meu va ramane. E primul film de la regizoarea daneza Lone Scherfig pe care il vad si deja sunt impresionat. Va recomand sa-l vedeti, sa il intelegeti si sa-mi aduceti adaugiri.

Acum ma voi scuza si ma voi pozitiona pentru a vedea „The Hurt Locker”. Am inceput cu stacheta ridicata destul de sus, dar sunt sigur ca vor fi si dezamagiri pe parcurs.

Good night and good luck.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s