Asta nu e o poveste despre un ciclist – Partea a II a

Intins intr-o camera inchiriata, cu radio-ul deschis, privea tavanul ce nu ducea catre nicaieri. In difuzoare se aude „Sta passando novembre”. Acum 5 ani a fost ultima oara cand a cantat melodia pe ascensiune. A uitat-o incet. A devenit gregar. A primit raspunsul rapid. N-a reusit sa duca niciodata o etapa de Tur pana la capat. A ajuns pana la 100 de metri inainte de sosire. A fortat, a avut initiativa, a ajutat lider dupa lider, iar 3 din ultimele 4 victorii sunt obtinute si datorita lui. A devenit mai fricos. Nu se mai da la o parte din calea responsabilitatilor de echipa, nu mai face totul de capul lui. Nu-si mai exprima sentimentele si gesturile fara sa ceara voie. Anxietatea s-a depus rapid. In lumea pedalelor e un om apreciat, privit cu respect oriunde apare. Este un om spectacol pentru ei, dar nimeni nu poate sa inteleaga suferinta etapelor ratate cu cateva sute de metri inainte. Mainile ridicate in semn de bucurie pentru coechipieri ascund lacrimile pe care nu si le-a permis niciodata. Lesinuri, plimbari pe langa bicicleta, impingerea de catre alti coechipieri. A acceptat toate astea, dar pana la plans. I se spunea ca pedaleaza bine, ca are o calcatura profunda, ca e spectaculos. Pacat ca toate astea nu au dus la final. A castigat destule alte curse, dar niciodata cea dorita…

5 ani de sudoare si muschi deblocati la masaj. 5 ani de mizerie si scarba. Se uita de multe ori in oglinda si se intreaba daca a meritat sa-si dea anii. Putea sa renunte, sa treaca in alt domeniu. N-a invatat niciodata sa isi exprime sentimentele, iar cei 100 de metri a fost cea mai apropiata distanta de afectivitatea de care avea nevoie. Ar fi putut sa-si arunce bicicleta pana acolo, dar n-a fost niciodata in stare.

Niciodata…

Vor mai urma ani in care isi va face munca intr-un mod disciplinat. Va incerca mereu sa gaseasca acea cale spre ultima linie a etapei. S-ar putea sa dispara fara sa o poata gasi, dar…

Se uita la coatele lui julite. Acum 3 zile a cazut pe coborare. Credeau ca s-a terminat Turul pentru el, dar a coborat cu bratul inrosit de sange, cu pielea strangandu-se sub sangele coagulat. Au meritat toate ranile anilor petrecuti deasupra pedalelor? A meritat sa ajute? Nu are cum sa spuna nu. I-a placut sa se uite la cei care castigau. Atunci cand putea ajunge intreg pana sus, intr-un grup linistit…se ascundea printre jurnalisti si suporteri si urmarea festivitatea de premiere. Le urmarea succesele cu bucurie. Nu simtea ca sunt ale lui, dar vedea satisfactia ce era emanata de sus. O imbratisare si o palma peste casca. O multumire la masa. Asta era hrana lui…

II vine in minte acea etapa dureroasa. Ploua la poale, iar sus era zapada de 2-3 centimetri. Organizatorii au hotarat sa nu anuleze etapa. Voiau suferinta si sange. Liderul sau avea 3 minute in spate. Era aproape inghetat, la limita lesinului. In clasamentul general avea 10 minute avans, dar urmau kilometri dupa kilometri de suferinta la limita degeraturii. In fata lor putea sa se produca cea mai dramatica rasturnare de situatie…Ar fi murit probabil. A stat in frigul ala, cu mainile blocate pe ghidon si deshidratat. A indurat zapada care-i cadea pe cap prin gaurile castii. A primit un ziar, dar l-a refuzat. I l-a dat coechipierului. 27 de kilometri de ascensiune intr-o ora jumatate. Ireal…in viscol…au ajuns fara sa isi dea seama la ultima linie…era doar un ceas acolo sus, in mijlocul furtunii de zapada. I-au bagat intr-o camera calda, le-au pus paturi incalzite in prealabil. Nu puteau auzi nimic, nu puteau vorbi. Terminasera pe 2 si pe 3. In spatele lor plutonul o luase in ritm de vacanta montana. Nu a riscat nimic. Doar castigatorul etapei…10 minute in spatele liderului, atat avea de recuperat. Dupa doua ore au reusit sa isi recapete auzul si creierul. 9 minute si 51 de secunde. Se salvasera! La limita mortii…s-au salvat! N-a mai putut dormi 3 nopti amintindu-si imaginile acelea…

Astazi e doar un gregar. Sentimentele n-a invatat sa le duca pana la capat si nici sa primeasca afectiunea de care avea nevoie. Se ascunde printre suporteri si jurnalisti pentru a se uita la fericirea celorlalti.

S-a uitat in oglinda si m-a vazut pe mine…

Anunțuri

2 gânduri despre „Asta nu e o poveste despre un ciclist – Partea a II a

  1. Ce titlu’ a la Rene Magritte „Ceci n’est pas une pipe” ;))
    Si am citit tot pana la urma. Si am inteles mai multe… Si-mi pare rau ca prima data n-am avut rabdarea de a o face. E foarte tare! Si-ti cer scuze pentru lipsa mea de diplomatie de acum 2 zile.

  2. eu iti multumesc ca ai avut rabdare sa o citesti a doua oara, desi nu e foarte atractiva la suprafata…
    Diplomatia nu are ce cauta intr-o prietenie..a fost foarte bine ca mi-ai spus ca nu ai inteles si nu ti-a placut. Nu m-am suparat 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s