Pe când intram doar amândoi sau Dragostea urbană de la etajul 9

Cu dedicaţiune totuşi,

Ajunsesem la fel de dependent de tine ca de cutiile mele de lapte. Zi de zi imi cumparam cate doua, oprindu-ma doar atunci cand am vazut „Leon”. M-am simtit furat, iar laptele nu a mai avut acelasi gust pentru cateva zile. M-am Gandit apoi ca nu e vina mea si am invatat sa-l iubesc…iar si iar. Desi fiecare capac arata la fel, le descopeream ca pe un cadou de Craciun din copilarie. Rupeam siguranta asa cum faceam si cu firele de la masinile cu telecomanda…Mi-a placut mereu sa am puterea si sa le controlez. Nu suportam sa stau in spatele unui fir…

Dragostea noastra urbana ca intr-o poezie de-a lui Cartarescu. Atat de aglomerat spatiul incat cu greu ne faceam si noi loc, iar saruturile erau terminate prea brusc de un trecator grabit, imbrancindu-ne. Sau ca in acea zi la Piata Romana cand nu puteam sa ne dezlipim, in statia lui 226. Asteptam ultimul autobuz si cand am urcat am realizat ca nu mai aveam portofele si telefoane. Ne-am fi enervat si am fi tipat, dar era atat de frig afara si daca ne raceam…Abia mai puteam ajunge in camera ca sa aprindem betisoare parfumate si sa ne imbatam in miros. Am ramas fara identitate si comunicare cu exteriorul saptamana aia. Pe unde o fi hotul acela, ii multumesc si sper ca a folosit banii cu folos. Sa-si fi facut o placere la fel de mare ca cea pe care am avut-o noi o saptamana. Nimeni nu ne putea contacta si puteam sa ne dam nume false, nu aveam nici o dovada asupra noastra. Dragostea noastra urbana lovindu-se violent si suav de zidurile orasului, lasand in urma scame si bucati de material din hainele noastre. Mancand din gheata de pe ziduri si din zapada de pe jos, stergand noroiul de pe banca din Izvor si umplandu-se de stropi intr-o zi ploioasa. O dragoste intr-un oras murdar e o poveste pe care nu o pot spune asa cum as dori-o…Stiu doar ca nu am gasit un loc mai bun pentru iubire decat Bucurestiul. Ne primeste in mahalale si te lasa fara buzunare. Te sileste sa nu mai comunici cu ceilalti si sa uiti de detaliile vietii zilnice. Jegul e o prezenta atat de constanta incat ajungi sa-l ignori. Iar atunci ne concentram pe iubire. Ce contau doua pete in plus sau in minus…Deschideam cutia de lapte cu termen de expirare nelimitat.

Doua cladiri stand si indurand vantul una langa alta. Un bloc neizolat termic, tremurand la inaltimea lui de 10 etaje si o casa intr-o forma ciudata. Pe langa cladirea trista si inalta, casa era plina de arhitectura, ca o femeie frumoasa langa un barbat. Avea o poveste in micimea ei, inghesuita intre toate cladirile acelea ridicate pentru a o umbri. Nimic din urbanul situatiei nu a putut sa-i stearga din fascinatie, ci tocmai acolo, in mediul acela plin de PFA si geamuri de lemn crapat, isi castiga frumusetea. Pierduta pe dealuri ar fi doar o alta casa, dar isi castiga atentia prin culori si zambete. Daca as putea intra in versurile lui Cartarescu, doar sa te pot trage cu un fir de telefon la inaltimea blocului meu. Sa-l izolez bine si sa fie numai al nostru. 40 de apartamente la dispozitia noastra. Sa locuim o seara la noi, iar apoi sa ne mutam 7 etaje mai jos intr-un apartament batranesc, ce-a pastrat mirosul de pisica, pe o canapea interbelica, inalta si cu paie. Sa ne strofocam sa gasim o lingurita pentru cafeaua noastra intr-o chiuveta plina de vase uitate de ani buni … Sa ne traim dragostea in picioarele goale pe imitatia de marmura din baie, cu un gandac speriat gadilindu-ne pe picioare. Tu sa te sperii si sa aluneci in cada imbracata…sa facem baie asa, cu hainele pe noi…Sa asteptam sa iasa soarele si sa ne uscam afara, pe bulevard, lasand dara de iubire dupa noi. Parul sa ti se usuce cret si sa te uiti nemultumita in vitrinele magazinelor, sa-mi arunci o privire rautacioasa si sa ma acuzi ca te-am scos cu parul ud afara…Dar te-am scos de atatea ori asa. Tu intarziai mereu, iar eu bateam din picior. Ma udam in chiuveta doar ca sa empatizez cu tine si sa nu-ti fie frica sa iesi … Ajungeam la teatru cu parul ud, desi afara nu mai plouase de doua saptamani…

Doua cladiri separate. Daca te uiti de jos vezi toate geamurile care au disparut din blocul nostru, doar la etajul 9 asteptand sa fie daramate…3 ferestre murdare, ca oglinda unui personal spre nicaieri. Ne intalneam in fiecare luni in Gara de Nord si luam primul tren personal. De cand au bagat trenurile spre Otopeni am renuntat la obiceiul asta. Le nimeream prea des si statul la Balotesti devenise deja plictisitor. Am citit impreuna romane erotice de la editura Trei pe banchetele acelea maronii. Iarna era cald si cand nu terminam cartea luam inca un tren din gara unde ajungeam. Mergeam mai departe pana cand ramaneam fara carti, ne ridicam ochii si ne uitam unul la celalt si intelegeam ca e cazul sa fim inapoi in Bucuresti. Trebuia sa ne ascundem in spatele geamurilor murdare unde te adusesem cu o scara pe care o construisem luni la rand. Trebuie sa urci din casa ta mica pana la etajul 9. Ne intorceam in Bucuresti simtindu-ne respiratia in ritmul traverselor. La etajul vagoanelor supraetajate ne gaseam un loc la mijloc si luminile erau aproape inchise. Imi pierdeam simtirile si la Bucuresti aproape ca nu mai voiam sa ma dau jos. Ti-as fi zis sa ne intoarcem cu primul tren pe care-l prindem, dar nu aveam bani de carti…De tigari nu mai zic…Inghesuiti intr-o baie de personal, fumand doua-trei tigari si apoi traind iubirea.

Ne gaseam cele mai scarboase locuri. Nu ne deranjat mirosurile sau gandacii, apa cazand din tavan, ca in acea zi cand ai simtit pe abdomen picaturi din lustra mea. Am aprins lumina si Becul a pocnit, fiind cu 1 centimetru in apa. Primul bec ce a dorit sa fie iceberg. Iar apa s-a scurs doua zile…dupa cateva ore nici nu o mai bagam in seama. Pusesem un lighean ca sa curga acolo, dar in miscarile noastre am reusit sa dam pe jos apa adunata o zi jumatate.

Nu puteam sa intram singuri in casa. Devenise o regula de cand iti construisem scara. Aveam doua incuietori, iar eu aveam cheia de jos, in timp cea de sus era la tine. Apartamentul devenise al nostru pana cand tot blocul sa dispara, rusinat de ideile si de culorile ce se scurgeau pe sub usa. Ne asteptam orice ar fi fost, plecam impreuna si reveneam la fel. Nu ai cum sa eviti rutina, dar poti sa o transformi intr-o placere dorita. Nu imi imaginam lumea cu doar o yala. Credeam ca toate povestile de dragoste au doua chei pe care si le impart cei doi. Un singur exemplar pentru fiecare, fara putinta de a fi copiat. Nici un maestru betiv de la coltul strazii nu ar fi putut sa faca acele chei in dublu exemplar. S-au topit sub noi, corpul ramanand cu doua urme de nichel.

Dragostea noastra urbana ce nu putea sa ramana mereu fara buletin si telefon. Iubim zilnic cateva persoane, le pastram parfumul in mine, ne imbibam de mirosul colectivitatii. Dragostea urbana, sortita esecului si intarzierii, ca un calator ajuns prea tarziu pentru ultimul autobuz si fara bani in buzunar pentru taxi. Dragostea urbana ajunsa ca o masina strivita intre doua camioane ciocnite la 90 de kilometri pe ora, descoperita abia mai tarziu, la cimitirul de masini, de doi paznici alertati de mirosul de putregai imbibat cu parfum de femeie. Dragostea urbana dormind in scoarta de fum dintr-o teava de autobuz.

Dragostea urbana nocturna…dezbracati si ascunsi de jandarmi in fantana de la Unirii, simtindu-ne ca-n Vama…

Azi nu mai inchid usa, iar fantana de la Unirii nu mai are apa in ea. Am spart ialele si am lasat-o intredeschisa. Primaria a decis ca e prea multa risipia, asa ca a ramas niste marmura printre niste masini. Lapte mai beau, dar cutia nu mai are capac. O tai cu foarfecul si nu ma opresc pana nu o termin. Sunt lacom. Au venit si au construit un bloc de 23 de etaje in care ma oglindesc. Departe de mine zilele cand ma vedeam inchizand ochii si afundandu-ma in parul tau.

Dragostea noastra urbana s-a taiat la artera femurala cu o bucata de geam de la apartamentul 27. N-a inceput si nu s-a sfarsit, asa cum randurile acestea sunt doar imaginatia unui locatar al etajului 7. Nu am locuit nicioda
ta mai sus de atat. Sunt randuri scrise cu rol anti-coroziv, desi o tinta au. Ce te faci cand au mai multe?

Sa nu uitati sa va traiti dragostelile urbane. Chiar tusind de la fum si stropiti din cap pana in picioare. Noroiul e mult mai dulce cand devine un sarut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s