Ten Years Gone – Turn Me Off – Finalul haotic

Asadar, dupa cum va puteti imagina experimentul meu s-a terminat inainte de termen. Daca ieri simteam o anumita dezamagire, azi ma bucur ca am luat aceasta inteleapta decizie pentru ca ce am descoperit acum 10 minute dupa ce mi-am deschis telefonul a fost un haos total.

Daca unii colegi stiau ca sunt innacesibil in perioada asta si oricum nu s-ar fi ingrijorat extrem de mult, parintii mei nu au avut habar. Mare greseala! Sunt niste stresati absoluti care la primul semn de lipsa de raspuns la telefon incep sa se ingrijoreze si sa o dea in scenarii care mai de care mai abracadabrante. Daca nu anuntati dinainte, experimentul asta nu merita. Poate doar daca sunteti absolut independenti, iar sanatatea mintala si fizica a celorlalti va lasa rece. Sa va spun cam ce s-a intamplat…

Aflu de la mama ca a incercat sa ma sune duminica seara ca sa-mi ureze bafta la examen. Vede ca nu raspund si s-a gandit ca m-am culcat din timp. Incearca si dimineata, dar de unde. Nici atunci nu am raspuns. Ca sa va dati seama de dimensiunea stresului pe care-l au oamenii astia…ganditi-va ca asta se intampla duminica si luni, adica ieri! De ieri pana azi tot iadul s-a dezlantuit. Vreo 5 mesaje ingrijorate de genul: „Deschide telefonul ca innebunesc aici” si alte din astea. Buuun..

Tata m-a sunat se pare mai devreme de duminica si a observat ca am telefonul inchis. El nu e atat de stresat, cat de enervat de situatiile astea. Suna foarte mult si foarte des si te aduce la exasperare. Mesaje si de la el, etc…Ei bine, aflu de la mama ca eu in weekend…stiti unde am fost? Nu, nu am fost in Rahova si Bucuresti citind si invatand pentru examen. Nu, nu! Eu am fost la Iasi! Whoo-aaaa, ar zice Al Pacino. Cum de s-a ajuns la concluzia asta? Se pare ca unul din „scumpii” mei unchi a binevoit sa-i spuna lu’ taica-miu ca m-a vazut la Iasi intr-un magazin. Mama, schizofrenie in stare avansata! Sunt in doua locuri deodata. Intrebarea mea logica a venit: „Ok, daca m-a vazut de ce nu mi-a zis nimic?”. Nimeni nu-mi poate da un raspun la intrebarea asta. „De ce nu m-a batut pe umar?”. Nici la asta nu exista raspuns. Treaba e ca s-a dus minunatul unchi la mine acasa pentru a verifica daca nu sunt acolo. Si ce a gasit el acolo? Un mic Vlad? Nu, nu! O oala de popcorn. Evident, oala e meritul domnului Grigore care a trecut pe acolo, dar unchiul nu avea de unde sa stie asta, asa ca a ramas concluzia ca eu am fost la Iasi in ajun de examen. Ce student jalnic! Primeste bani si nu invata pentru examen! Rusine! Misel! Decapitare! Kill the bastard!

Cake or death? Cake or death?

In momentul cand l-am sunat pe tata, mi-a spus ca nu poate vorbi acum … de ce…de ce…pentru ca schimba viteza! In fine, a venit apoi o explicatie abracadabranta despre viziunea prea-minunatului unchi, care de la o vreme ale capacitati extrasenzoriale, probabil de la cantitatea de alcool etilic pe care o poarta tot timpul in sange.

Bun. Ce am inteles eu din toate astea?

Nu va inchideti telefoanele inainte de a le explica asta parintilor. They will freak out. Si vor ajunge sa se certe intre ei.

In rest, totul a fost minunat, pana in momentul cand nu am mai putut rezista tentatiei de a manca la McDonalds’s. Bine, asta a venit si din cauza lui Vladimir care timp de jumatate de ora a inceput sa-mi vorbeasca despre mancare senzationala de la fast-food-uri si despre ce mai are el in frigider. Minunat, minunat!

Ce mai concluzionez din treaba cu experimentul? Ca tata a avut o criza de bila din cauza mea. Ca unchiu voia sa vina la Bucuresti sa ma…caute! Ca nu am prea mult chef de povestit despre toate lucrurile astea, acum ca am trecut la viteza tastaturii, dar sigur ma voi obisnui in curand. Cred ca in momentul asta am chef de o cutie de lapte (am inceput sa ma comport ca Leon…beau 2 cutii de lapte pe zi), niste pizza facuta la cuptor si o carte cat de cat buna. De altfel am doua carti micute pe noptiera, tocmai potrivite pentru o dupa amiaza prea friguroasa de sesiune.

In final…mi-as dori independenta. Sa pot sa dispar si sa nu las nimic in urma. Sa nu las oameni suferinzi, bolnavi de bila sau ingrijorati. Daca plec pe dupa cortina, sa nu isi dea seama ca un actor lipseste. Viata lor sa mearga mai departe, sa-mi gaseasca un inlocuitor. E singurul lucru pentru care mi-e frica de moarte. E o responsabilitate prea mare pe umeri. E usor sa spui ca mori, dar pana atunci te gandesti ca vei lasa in urma oameni tristi, plangand sau care se vor imbolnavi. La inmormantarea mea, peste vreo 50-60 de ani, mi-ar placea sa fie o orchestra care sa cante „Adios Muchachos” si Gica Petrescu, iar lumea sa se simta bine. Cumva ca-n „PS: I Love You”. Dar viata nu-i ca filmul. Oamenii sufera dupa tine. Si totusi…de ce-i asta un lucru rau? Inseamna ca mai ai pe ce te baza atata vreme cat traiesti.

Zi buna si friguroasa. Stati la caldura si deschideti-va telefoanele. Orice altceva poate sta inchis, dar nu telefonul.
TURN ME OFF.
La final va ofer si piesa care mi-a inspirat titlul sectiunii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s