Georgianei sau Vara floydiana a lui 2005

Iti amintesti Georgiana cum ne uitam impreuna, eu la Iasi, tu la Berezeni, la ultimul concert Pink Floyd?  Live 8-ul din 2005 de la Londra. Mi se ridica parul de pe mana si acum cand ma gandesc la el. Eram inca tineri…15 ani, eh, ce vremuri. De abia ne descoperisem ca prieteni, era vara cand indraznisem sa vorbesc cu cineva mai indeaproape. Intr-un fel sau altul ai fost prima fata de care m-am apropiat.

Welcome to the Machine si Time au fost primele doua piese floydiene ascultate. Se intampla la finalul lui 2004 si mi-am virusat calculatorul din cauza lor. Pentru ca nu auzisem de Youtube sau media sharing eu le cautam pe google: „pink floyd free”. Le-am gasit pe un site rusesc. Le multumesc rusilor si virusilor pentru ca m-au initiat. N-am stiut ce-i muzica pana la Bob Marley si Elvis Presley (2003). N-am stiut ce-i divinul pana la Welcome to the Machine si Time. Iar apoi Grigore mi-a pus toata discografia pe doua cd-uri si asa a inceput aventura.

Era vara lui 2005 si asteptam concertul asta de la Londra ca pe ultimul lucru pe care vreau sa-l fac in viata. Stateam in camera, cu tata dormind in spatele meu si vremea era atat de proasta…Tocmai plouase, era furtuna, iar transmisiunea era un chin. Minute in sir a fost intrerupta. Schimbam 2-3 canale cautand semnalul, dar el nu mai venea. Se apropia ora Floydului Roz…Apoi s-a intamplat minunea. Una din putinele miracole pe care le-am simtit in viata mea. Daca Divinitatea exista, atunci ea a vrut sa vad momentul cand divinul va reveni pe pamant. Trecusera ani de cand nu mai erau impreuna. Singuri sunt superbi, chiar si astazi in 2009, dar impreuna ating perfectiunea. Au fost imperfecti si s-au certat, doua caractere imposibile daca erau confruntate, doua viziuni despre text si despre muzica, dar totusi…Geniul creator al lui Waters si miracolul muzical pe care il producea Gilmour. Iar apoi sa nu uitam de cei din linia a doua. Mason si Wright. Discreti, dar esentiali. Iar apoi, inca in fata televizorului, mai era Syd. Cel care a parasit primul scena, asa cum a iesit si din trupa.

Ne sunam si ne intrebam care-i treaba cu semnalul, printre ingrijorarea asta imi mai povesteai problemele tale sentimentale. Mai spuneai de un show, de cum te-ai dus langa el, de cum era sa va sarutati. Astazi nu mai stiu sa ascult, nu mai am rabdare.

4 piese pentru eternitate. Am inchis telefoanele si am plans auzind sunetele. Am plans si pielea mi-era dura. Simteam ca toata energia din mine, toata emotia de care e capabil un om incerca sa iasa prin piele. Mai era putin pana cand de pe varful firelor de pe mana incepeau sa se scurga lacrimi.

NO MORE EXCUSES scria deasupra scenei.

Iar apoi Wright si cu Gilmour si-au atins chitarele. Iar Waters a vorbit. „It’s actually quite emotional, standing up here with these 3 guys after all these years. Standing to be counted for the rest of you…Anyway…we’re doing this for everybody who’s not here and particularly of course for Syd”. Iar apoi a venit Wish you were here. Au urmat Comfortably numb, Money si Breathe…Fara regret pot sa spun ca nu ma suparam daca muream atunci. Eram perfect impacat cu lumea. N-a contat varsta lor, rugina depusa pe corzile vocale,  parul alb inca lung al lui Waters si chelia lui Gilmour.

Te-am sunat si totul era minunat. Nu stiu ce am spus, nu-mi mai amintesc. Stiu doar ca am plans inainte de telefon…Am plans si simteam frisoane in tot corpul. Am sperat de atunci sa pot sa vad o noua reuniune Pink Floyd. Speram sa nu se duca.

A plecat Syd, iar apoi Rick l-a urmat. Au mai ramas Mason, Gilmour si Waters.

Atunci eram noi trei. Am evoluat incet impreuna pana cand am venit aici. Problemele mele, ale voastre, varsta ne-au departat. Suntem mai aproape decat la Iasi, dar ce ironie, mai departe in spirit. El nu tine cont de spatiul geografic. Ce conteaza ca distanta dintre Rahova si Colentina e de 10 lei cu taxi-ul. Spiritul nu merge cu Taxi Pelicanul. Imi reprosez doar mie toate zilele cand n-am vrut sa raspund la telefon, cand nu am vrut sa ies in oras sau cand eram prea nervos pentru a te asculta. Nu ti-am zis, dar ultima oara cand ne-am vazut, acum vreo luna, simteam ca e ceva special in aer. Da…Balonia extinsa traieste inca putin.

NO MORE EXCUSES. Nu, nu mai trebuie sa imi gasesc scuze pentru mizeria pe care am tot imprastiat-o in jurul meu. Vorba lui Al Pacino din „Any Given Sunday”…”I chased away anyone who’s ever loved me and lately I can’t even stand the face I see in the mirror”.

Georgiana, nu stiu cand vei citi articolul asta, dar sa stii ca vreau sa avem o noapte cu vin bun, tigari fine si Pink Floyd. Ca-n….vremurile bune.  Pentru ca nu vreau sa las timpul sa ne manance.

Il ascult pe Waters pe Wish You Were Here. Vocea imbatranita… Lumea arata azi ca vocea lui. Asa se aude respiratia ei. Ragusita si batrana.

I turned to look but it was gone..I cannot put my finger on it now..

The child is grown, the dream is gone…I…have become comfortably numb…

Sau poate nu, ce zici?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s