Povestea unui mandarin din inima Rahovei

S-a nimerit sa vreau sa scriu despre Craciun si copilarie in acelasi timp cu Aurelian. Postul lui m-a facut sa ma gandesc mai bine daca vreau sa scriu despre subiectul asta. Totusi…cred ca trebuie.

Postul asta incepe sub Dusty Springfield – You don’t have to say you love me.

Am mancat primele mandarine de anul asta acum doua zile. Sunt fructele care-mi amintesc de sarbatorile de iarna. Le primeam des si desi erau mici si pricajite, daca aveai mandarine erai de-a dreptul excentric, fata de cei cu banalele portocale. Stiam ca vin sarbatorile pentru ca merele din casa se preschimbau in citrice. Mancam portocale pana prin februarie-martie, iar odata cu venirea primaverii treceam inapoi pe mere. Nu stiu de ce, dar pana si astazi am impresia ca portocalele au alt gust iarna. Am fost un copil ciudat si singur. Nu am avut prieteni de copilarie si poate am fost mult prea protejat. Nu am stiut sa ies in lume si … se vede si acum. Am o anumita repulsie pentru socializare, nu sunt deloc spontan si ma blochez in fata unor persoane necunoscute. Sarbatorile mi le petreceam la tara sau in casa…

Cand eram mic nu le suportam dintr-un motiv foarte simplu: bradul din sufragerie nu imi mai permitea sa joc fotbal si astfel campionatul meu se intrerupea. Tineam vreo 3 caiete in acelasi timp in care aveam campionatul Italiei, cel al Spaniei si evident, Divizia A. Eu hotaram cine castiga, cine pierde si cine iese campioana. Era marea bucurie. Eram Mitica Dragomir al sufrageriei. Bradul imi bloca orice activitate. In plus sufrageria se transforma in decembrie. Masa pe care o foloseam drept poarta era pusa in mijlocul camerei si pe ea erau puse fructele, interminabilele salate boeuf (le uram…am vomitat de la ele, dar am ajuns sa le descopar la ultimul Craciun, iar de atunci as putea manca oale intregi) si fursecuri de tot felul.

Tata avea un obicei pe vremea aia: fiind sofer de camion, lua de pe traseu brazi pentru multa lume. Ajungea acasa avand pe masina vreo 5-6 brazi pe care ii impartea pe la rude si prieteni. N-a mai facut asta de multa vreme. Urmau apoi toate vizitele pe la rude. Pe la fiecare bunic, matusa si masa in familie. Nu suportam toata treaba asta dintr-un motiv simplu. Eu nu vorbeam decat cu cateva persoane, cu ceilalti avand o mutenie stranie care m-a apucat pe la 4 ani si nu m-a lasat pana la 14. Privind in urma nu pot spune ca era o perioada fericita. Ochii mei de copil acopereau rahatul cu o ignoranta folositoare. Poate mi-a facut mai bine ca nu mi-am dat seama de probleme decat tarziu. Mesele erau de fapt exercitii mari de ipocrizie in care persoane care nu se suportau incercau sa-si dea impresia de conciliere, familie si fericire. Astazi mesele acelea sunt dezbinate de orgolii, nervi si timpul istoric. Toata lumea se imbata, iar noi, cei mici, trebuia sa suportam problemele celor mari.

O confesiune: Voi ce faceati de Revelion? Ei bine eu stateam intre pumn si mama. Aveam 12-13 ani.

Incerc sa imi amintesc acum componenta familiei. Am cativa veri. Sa-i iau pe rand: Tudor e angajat la pompe funebre. Ioana locuieste in Italia si a facut primul copil de curand, la a 3 a casatorie. Daniel lucreaza in Spania. Cristina s-a casatorit anul trecut si s-a intors in Spania. Ionut lucreaza la Dedeman Iasi. Marius e prin clasa a 10 a si a devenit un golan cocalar. Am matusi si unchi. Dupa pelegrinari prin Europa toti s-au intors aici si au inceput sa se realizeze. Inca-i am pe bunici. Mi-e greu sa-i mai vad insa. Sunt prea batrani si lipsiti de forte, iar eu as vrea sa regasesc caldura aceea pe care mi-o transmiteau. Aseara ma uitam la Teleenciclopedia doar ca sa-mi amintesc cum erau serile de iarna cand stateam langa soba si ne uitam la un televizor alb-negru.  S-au dus.

Tocmai am desfacut si am mancat o mandarina. Degetele  au un miros dulce si totusi proaspat. Camera e umpluta de mandarine. Dar nu e camera mea…nu o voi simti niciodata ca fiind … teritoriul meu

Mi-e dor de bomboanele acelea de pom, paralelipipedice si cu un interior racoros. Erau la fel de tari ca o piatra, dar acum imi dau seama ca cele mai dure lucruri erau si cele mai bune. Amintiti-va de gumele Turbo…

Primul Craciun dezbinat fizic a fost prin clasa a 8 a. Deja plecase mama. Ramasesem cu tata si cu sora mea. Imi placea sa stau la lumina instalatiei de brad si sa vorbesc cu sormea. Sau luam o carte in mana si citeam pana la 3-4 dimineata in timp ce ea lucra pentru facultate (s-ar putea sa deformez timpul, dar nici eu nu mai tin minte bine).

Rand pe rand au plecat si sormea si taica-miu. Am ajuns in ultimii trei ani sa imi fac Craciunul aproape singur (ma refer exclusiv la cei din familie). Abia anul trecut am mai facut bradul, iar ala era unul mic si artificial. N-am mai avut nici salata boeuf si nici vizite la rude. Tata era in Italia, sora mea in Franta, mama in Italia. Iar eu…eu doar in trecere prin Iasi.

Ce va fi anul asta? Nu stiu daca voi avea energia necesara sa imi fac bradul. Stiu doar ca nu voi mai gasi aceeasi caldura, poate pentru ca de la o varsta atmosfera incepe sa se raceasca.

Cat de dezlanat am scris toate randurile astea. Voiam sa ajung undeva, dar din pacate m-am pierdut pe parcurs. Am inceput de la un miros, dar nu am reusit sa trec in litere mandarina. Mai am doua, iar noaptea e lunga. Prin minte trec sentimente contradictorii. Sunt ca intotdeauna un haos si nu pot sa scap de dorul de copilarie, oricat de urata ar fi fost ea. Macar era ignoranta…

Inchei postul sub Leonard Cohen – So long, Marianne.

Anunțuri

Un gând despre „Povestea unui mandarin din inima Rahovei

  1. Am vrut să-ți răspund la articolul ăsta încă din seara în care l-ai scris, dar n-am avut puterea și nici n-am găsit cuvintele potrivite. Am fost prea blocat. Ai scris mult mai bine decât am făcut-o eu și povestea ta m-a impresionat mult. Ce să mai spun… Rău sau bun, măcar tu ai avut ocazia să-ți cunoști tatăl. Eu nu.

    Mai voiam să-ți spun că articolul tău mi-a schimbat pentru totdeauna părerea despre Crăciun. Dacă înainte consideram Crăciunul o scuză pentru a face exces de mâncare și băutură, după ce am citit ceea ce ai scris tu aici am început să văd lucrurile cu alți ochi. Mi-ai amintit de parfumul dulceag al mandarinelor și am realizat că sărbătoarea Crăciunului e ceva mai mult decât pare. Îți mulțumesc pentru asta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s